Vestitorul (27 Aprilie 2003 - editor: Pr. D. Furtuna)

Din cuprins...

HRISTOS A INVIAT!, Pr. D. Furtuna
Cruce si inviere, Pr.Dr. Constantin Coman
Raspundem cititorilor nostri, Pr. D. Furtuna
Anunturi


Hristos a inviat din morti
Cu moartea pe moarte calcand
Si celor din morminte
Viata daruindu-le!
(Troparul Invierii)


HRISTOS A INVIAT!

De mai bine de doua mii de ani, noi crestinii, marturisim cu emotie si entuziasm ca "HRISTOS A INVIAT!". Daca pana la Hristos, omenirea nu putea raspunde la intrebarea esentiala: Ce se afla dincolo de moarte?, iata ca acum gasim raspuns. Filosofi, lideri de religii, ganditori au incercat sa "exploreze" misterul mortii, insa fara succes. Nimeni nu a putut marturisi din experienta personala ce se afla dincolo de moarte. Toti au plecat "dincolo", fara a se mai intoarce spre a-si confirma ideile sau invataturile. Singurul care S-a intors este Hristos, iar raspunsul tot la El il aflam: nu se termina totul odata cu moartea. Moartea este numai un prag catre o alta existenta. Daca trupurile se duc in pamant, sufletele traiesc mai departe. Si acesta nu este singurul raspuns. Din Invierea Mantuitorului aflam si cine este El. Un simplu om nu putea sa invie, numai in puterea lui Dumnezeu fiind posibil un asemenea fapt.

Dar Hristos n-a inviat pentru a ne impresiona cu puterea Sa dumnezeiasca sau pentru a se face subiect de senzatie. Noi, oamenii, avem nevoie de Invierea Mantuitorului pentru ca astfel primim garantia ca si noi vom invia asemenea Lui, la a doua venire. "Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este propovaduirea noastra, zadarnica e si credinta voastra." (I Corinteni 15,14) - spune Sf. Ap. Pavel. Cu alte cuvinte, daca Mantuitorul n-a inviat, atunci orice invatatura a Lui este iluzie si orice framantare a omului este inutila.

La a doua venire vom fi judecati in trup, asa cum am savarsit si faptele. Ar fi fost nedrept ca numai sufletul sa fie nemuritor. Trupurile noastre vor fi asemenea trupului inviat al Mantuitorului, adica trup spiritualizat, nesupus stricaciunii si legilor naturale. Spun Sf. Parinti ca daca in aceasta viata "sufletele se vad prin trup", la invierea cea de obste "trupurile se vor vedea prin suflet".

Prin Invierea Domnului descoperim ca viata noastra pe pamant are sens. Suntem responsabili pentru faptele noastre. Daca exista inviere, atunci faptele au valoare. Daca Mantuitorul n-ar fi inviat, atunci totul ne era permis sa facem in aceasta viata. Faptele bune nu s-ar fi putut deosebi de cele rele pentru ca n-am fi tinut seama de ceea ce facem bine sau rau, din moment ce toate sunt ingropate odata cu moartea. Asadar, nu ne este indiferenta viata pe care o traim aici. Prin Invierea Mantuitorului, viata capata valoare.

Totusi, nu putini au fost acei dintre oameni, care au contestat realitatea Invierii Mantuitorului. Si sinceri cu noi insine, trebuie sa recunoastem ca, adesea, si noi ne indoim ca un astfel de miracol ar fi fost posibil. Exista chiar o serie de ipoteze prin care se incearca compromiterea Invierii Mantuitorului. Cea dintai, in ordinea vechimii, este ipoteza furtului sau a inselaciunii. Aceasta ipoteza a fost lansata sub forma de zvon, acela ca, pe cand paznicii dormeau, trupul Domnului a fost furat de ucenici; dupa care acestia au lansat povestea cu invierea Lui. Ori, o astfel de opinie nu poate avea acoperire din mai multe motive: Sunt intrebari care scot in relief neputinta de a raspunde la ele si neputinta de a sustine o astfel de ipoteza. Moartea pe Cruce a Mantuitorului a fost reala, asa cum reala este si Invierea Sa din morti.

Alta teorie este aceea a halucinatiei. Persoanele care l-au inconjurat pe Mantuitorul si, mai ales, femeile mironosite, l-au iubit atat de mult incat, neimpacate cu moartea Lui, au inceput sa aibe vedenii si inchipuiri incat L-au vazut inviat. Ori cunoastem luciditatea femeilor mironosite care mergeau la mormant spre a unge Trupul Domnului si nicicum ele nu se gandeau la Inviere. Se gandeau cum sa dea la o parte piatra de la intrarea in mormant. Chiar si atunci cand au vazut mormantul gol si un vestitor misterios le-a spus ca "Hristos nu este aici! A inviat!", una dintre mironosite a inceput a plange spunand "L-au luat pe Domnul din mormant si nu stiu unde L-au pus." (Ioan 20,13)

In alta imprejurare ele "erau cuprinse de frica si de uimire si nimanui nimic n-au spus, caci se temeau." (Mc.16,8) Un argument important este acela ca halucinatia nu poate genera efecte de masa atat de mari. La un moment dat Mantuitorul s-a aratat dupa Inviere la peste 500 de ucenici (I Corinteni 15,6) Acesti 500 de ucenici aveau halucinatii si erau toti nevropati?

Sigur ca sunt momente in viata oricaruia dintre noi cand suntem ispititi de gandul ca dincolo de moarte nu mai este nimic. Dar prin imbinarea lecturulor sfinte cu rugaciunea profunda vom descoperi "darurile Invierii". Vom descoperi nu numai ca Mantuitorul a trecut de la moarte la viata, ci si noi vom trece, asemenea Lui de la moarte la viata. In acest caz efortul nostru trebuie sa fie acela de a trece de la pacat la virtute.

"Pasti", preluat din ebraicul "Pesah" (adica "trecere"), este cuvantul ce caracterizeaza praznicul Invierii. Sa trecem si noi de la necredinta la credinta, de la deznadejde la speranta, de la ura la iubire pentru ca HRISTOS A INVIAT si acum El e pururea cu noi.
Pr. D. Furtuna


Cruce si inviere

In cea de-a treia duminica din Postul Mare, Biserica Ortodoxa a randuit Pomenirea Cinstitei si de viata facatoarei Cruci. De obicei, in calendarul saptamanii, zi a Crucii este vinerea, de aceea aceasta zi este zi de post. Duminica este ziua Invierii, zi de bucurie in care, cel putin initial, postirea era oprita prin canoane. Este singura duminica de peste an cand Crucea este suprapusa Invierii, cand este Cruce si Inviere la un loc. Duminica Crucii este o expresie care prinde in ea chintesenta si specificul teologiei si spiritualitatii ortodoxe. Tot in aceasta duminica Biserica a randuit post aspru, spre deosebire de celelalte duminici din Postul Mare, cand postirea este mai blanda decat in zilele de peste saptamana.

Mesajul essential al crestinatatii este cuprins aici: nu este posibila Inviere fara cruce, dupa cum nu putem intelege Crucea fara Inviere. Numai Invierea da sens Crucii. Spiritualitatea crestina este prin excelenta o spiritualitate a Crucii vazute si traite in perspectiva Invierii, a sacrificiului ca singura cale de adevarata izbavire.(...)

Crucea este, fara indoiala, simbolul cel mai complet al credintei si vietuirii crestine. Asa se si explica faptul ca semnul Crucii este mai present decat orice altceva in viata crestinului si in viata Bisericii. Crucea ne insemneaza locasurile noastre de inchinare, casele noastre, mormintele, cartile sfinte, obiectele bisericesti; crucea nu poate lipsi de la nici o slujba pe care o savarseste preotul. Viata Bisericii si a crestinului se desfasoara sub semnul crucii, de la inceput pana la sfarsit. Crucea inseamna biruinta asupra raului si a mortii, biruinta asupra obstacolelor vietii si dificultatilor nu prin evitarea sau ocolirea acestora, ci prin asumarea lor. Hristos a biruit moartea prin moarte, acceptand moartea desi ar fi putut sa o evite. Imi amintesc un indemn insistent din partea unui profesor, in anii studentiei: Daca vreti sa reusiti, sa biruiti in viata, apucati intotdeauna drumul care se arata mai greu.

In contrast evident cu spiritualitatea crestina, lumea contemporana ne propune tot mai insistent o spiritualitate a confortului, a bunastarii, a evitarii pe cat posibil a suferintei de orice natura, a eliminarii situatiilor care implica sacrificiu de sine, suferinta, consum moral sau fizic. Este o civilizatie pusa in slujba imbunatatirii si usurarii cu orice pret a vietii omului, incepand desigur de la nevoile sale materiale si ajungand pana la eliminarea situatiilor pricinuitoare de suferinta. Paralel cu acesta si ca o urmare fireasca, civilizatia contemporana vine in intampinarea placerilor omului, facandu-si din aceasta un obiectiv principal, dezvoltand una dintre cele mai sofisticate industrii de satisfacere a placerilor celor mai vinovate.

Alergarea dupa solutii facile, amagirea cu speranta izolarii definitive de suferinta, necazuri, boli, greutati de orice fel, dublate de goana dupa o viata plina de satisfactii si de placeri sunt, totusi, semnele unei lumi care ignora Crucea, daca chiar nu o refuza deliberat. Or, o lume fara Cruce este o lume descrestinata, o lume fara Hristos. Impotrivirea fata de Cruce vine numai din partea lumii pagane. Tot Sf.Ap.Pavel sintetizeaza cel mai bine atitudinea lumii pagane in fata propovaduirii Crucii: "Iudeii cer semne, iar elinii cauta intelepciune, insa noi propovaduim pe Hristos Cel rastignit: pentru iudei sminteala, pentru neamuri nebunie." (I Corinteni1,22-23).

Dar Crucea nu este niciodata inteleasa fara Inviere. Nu este lipsit de semnificatie faptul ca protestantii si neoprotestantii au renuntat la cinstirea Sfintei Cruci, eliminand Crucea din viata cultica si religioasa in general, ca si din Crez, din invatatura lor de credinta. Cred ca nu gresim afirmand ca aceasta a fost o reactie la disocierea care opereaza in catolicism intre Cruce si Inviere, cu accent pus pe suferinta in sine, ca plata pentru pacate, ca satisfactie adusa unui Dumnezeu ofensat de neascultarea omului, si nu ca singurul drum ontologic al omului cazut spre Inviere, spre izbavire.

Crucea fara Inviere isi pierde sensul crestin. De aici usurinta cu care fratii nostri protestanti au respins Crucea. Fara Cruce, nu se mai poate percepe nici Invierea in adevarata ei semnificatie. Nu e de mirare ca asistam de foarte mult timp la o estompare tot mai evidenta a prezentei si a importantei Invierii in contextual lumii protestante. O lume fara Cruce nu poate sa inteleaga Invierea, pentru ca refuza sa accepte starea de cadere a omului si, in consecinta, nevoia de ridicare, de izbavire.

Nu e de mirare ca de la extrema credintei ca omul este cazut iremediabil, fara putinta de a se ridica, s-a ajuns astazi, tot in lumea protestanta, la utopia ca totul este normal, totul poate fi asimilat cu starea de normalitate, chiar si cele mai evidente caderi ale omului, eliminandu-se aproape total notiunea de pacat.

Intentia noastra nu este cea a unei radiografii a crestinismului occidental. Am vrut numai sa sugeram lepadarea de Cruce a lumii contemporane. Refuzul Crucii ca prototip existential are,in fond,o cauza teologica. Ratacirea de la adevarul Evangheliei lui Hristos, care ne propune Crucea si Invierea intr-o relatie ontological,este cauza ratacirii civilizatiei contemporane.

(dupa Pr.Dr. Constantin Coman - "Biblia in Biserica")


Raspundem cititorilor nostri

De ce Pastile catolicilor nu cade in acelasi timp cu Pastile nostru, al ortodocsilor?

Atat la noi, ortodocsii, cat si la catolici, Pastile este o sarbatoare cu data schimbatoare. Si unii si altii avem ca regula de stabilire a datei Pastilor hotararile sinodului I ecumenic de la Niceea (325 d.Hr.)

Regula este aceasta: intotdeauna Pastile se serbeaza in zi de Duminica. Aceasta Duminica va fi prima de dupa luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara, stabilit la 21 martie. Daca aceasta Duminica coincide cu Pastile iudaic, atunci Pastile crestin se amana cu o saptamana.

Diferenta in calcularea datei Pastilor apare in folosirea a doua diferite calendare. Romano-catolicii folosesc calendarul iulian alcatuit la anul 46 i.d.Hr. si indreptat in anul 1582 de papa Grigorie XIII, calendar cunoscut sub denumirea de "stil nou". Stilul nou nu este altceva decat calendarul conventional adus la zi cu 13 zile fata de calendarul astronomic. (este asemenea unui ceas defect care ramane in urma. De exemplu, ceasul arata ora 9:00 dimineata,in timp ce afara este amiaza.)

Bisericile Ortodoxe folosesc atat calendarul pe stil nou cat si calendarul pe stil vechi. Noi, Biserica Ortodoxa Romana folosim stilul nou al calendarului. Alte Biserici Ortodoxe, precum Patriarhia Ierusalimului, Biserica Ortodoxa Rusa, Biserica Ortodoxa Sarba si manastirile din Muntele Athos, "merg" pe stilul vechi.

Intrucat au aparut diferente de opinie intre Bisericile Ortodoxe surori in privinta calendarului, s-a hotarat ca fiecare Biserica ortodoxa sa mearga dupa stilul calendarului ales de fiecare in parte, dar pentru a se evita o separare in sanul lumii ortodoxe, Pascalia (adica calcularea datei Pastilor potrivit regulei sinodului I ecumenic) sa fie dupa calendarul pe stil vechi.

Deci, noi, romanii ortodocsi, urmam calendarul dupa stil nou, dar Pascalia este dupa calendarul pe stil vechi. De dorit ar fi ca intreaga crestinatate sa adopte un singur calendar. Pentru aceasta e necesar sa cinstim Pastile in acelasi spirit, dupa Adevarul si Iubirea lui Dumnezeu. Cand noi, crestinii, vom avea acest spirit atunci Dumnezeu va randui sa cinstim Pastile si in acelasi timp.

Pr. D.Furtuna


Anunturi