Invatatura de credinta crestin ortodoxa



1.2 Despre descoperirea Dumnezeiasca

1. Ce este Descoperirea dumnezeiasca?
   Descoperirea sau Revelatia dumnezeiasca este comoara de adevaruri pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor, pentru ca acestia, cunoscindu-L pe El, voia Lui si lucrarea Lui, sa-L cinsteasca dupa vrednicie, sa-I implineasca voia si prin aceasta sa se mintuiasca.



2. Ce dovedeste din partea lui Dumnezeu aceasta Descoperire?
   Descoperirea dumnezeiasca dovedeste marea iubire a lui Dumnezeu fata de oameni. "Dumnezeu este iubire" (I loan 4, 8), iubire nesfirsita, un ocean de iubire, cum zic Sfintii Parinti. Prin ea Dumnezeu revarsa lumina si caldura Lui, cea mai presus de fire, asupra intregii fapturi si o ajuta sa se impartaseasca cit mai deplin de puterea cea de sus si de adevarul cel mintuitor. Descoperirea lui Dumnezeu e insasi aceasta lumina ce ni s-a dat din nesfirsita Lui iubire fata de noi.



3. Dumnezeu a dat Descoperirea Sa pentru toti oamenii?
   Descoperirea dumnezeiasca a fost data pentru toti oamenii, pentru ca toti au nevoie de mintuire, dar, intrucit nu toti erau vrednici de a primi Descoperirea direct de la Dumnezeu, ea a fost incredintata anumitor oameni alesi, care la rindul lor s-o vesteasca celor ce doresc a o primi.



4. De ce nu toti oamenii pot primi Descoperirea direct de la Dumnezeu?
   Pentru nevrednicia pricinuita de necuratia sufletului si a trupului lor, in urma caderii in pacat a protoparintilor nostri.



5. Care au fost vestitorii Descoperirii dumnezeiesti?
   Oamenii alesi de Dumnezeu in acest stop au fost patriarhii, Moise, dreptii si proorocii, care au primit si au vestit cuvintul lui Dumnezeu in sinul poporului evreu. Aceasta Descoperire a fost adusa oamenilor in chip deplin de Insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, "Lumina cea adevarata, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1, 9). Mintuitorul a raspindit in lume Descoperirea dumnezeiasca prin Sfintii Sai Apostoli si Ucenici, in Biserica intemeiata de El si intrata in istorie la Cincizecime.



6. Este cu putinta ca Dumnezeu sa Se descopere oamenilor?
   Este cu putinta. S-a sustinut, totusi, de catre unii intelepti pagini si de catre unii eretici, ca Dumnezeu nu Se putea descoperi oamenilor. Intii, pentru ca Dumnezeu cel nesfirsit, cel nematerial, cel neschimbator si cel vesnic nu S-ar fi putut apropia si nu ar fi avut deci cum sa fie cunoscut de catre ceea ce este marginit, trupesc, schimbator si trecator. In al doilea rind, daca Dumnezeu S-ar fi apropiat de fiintele muritoare, aceste fiinte slabe si neajutorate nu ar fi reusit sa cuprinda si sa inteleaga Descoperirea care li se facea. Acei pagini si eretici judecau asa, pentru ca ei socoteau pe Dumnezeu ca o putere nepersonala, lipsita de viata si mai ales de iubire.
   
   Pentru noi, crestinii, nu sint asemenea oprelisti, fiindca, dupa invatatura Bisericii, Dumnezeu este o fiinta personala, care poate avea legaturi cu alte persoane, si, deci, si cu oamenii. Sfinta Scriptura insasi ne invata ca Dumnezeu a tinut, din cele mai indepartate timpuri, mereu legatura cu oamenii, adica dindu-le Descoperirea Sa: "In multe rinduri si in multe chipuri odinioara Dumnezeu graind parintilor prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma a grait noua intru Fiul" (Evr. 1, 1). Ca izvor al vietii si al iubirii, Dumnezeu Se apleaca si Se descopera continuu oamenilor. El nu e niciodata prea sus sau prea departe, pentru ca El salasluieste si in inimile noastre.
   
   Descoperirea dumnezeiasca priveste pe oameni si ei pot s-o primeasca. Ei sint, "chipul si asemanarea lui Dumnezeu" si, prin aceasta, indreptatiti la cinstea descoperirilor de sus. Aceasta cinste a mers pina acolo incit Descoperirea deplina adusa de Fiul lui Dumnezeu pe pamint s-a facut prin intruparea Sa in om. Credinciosul poate primi Descoperirea dumnezeiasca, apoi, si pentru ca el insusi e mistuit de dorul fierbinte dupa Dumnezeu. Psalmistul lamureste aceasta zicind: "In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule. Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; cind voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?" (Ps. 41, 1-2). Un scriitor bisericesc arata astfel suspinul inimii sale dupa Dumnezeu: "Ca ne-ai facut spre a Te cauta si nelinistit este sufletul nostru pina nu se va odihni intru Tine". Ca fiinta inzestrata cu minte, intrucit este creat dupa, "chipul lui Dumnezeu", cum am spus, omul poate primi adevaruri din partea lui Dumnezeu. Acesta, in nesfirsita Sa intelepciune, usureaza caile de intelegere a adevarurilor date, in cei care s-au facut vrednici de El printr-o viata aleasa si au primit harul Duhului Sfint.



7. De ce are o autoritate mai mare Descoperirea dumnezeiasca decit mintea omeneasca in lucrarea mintuirii?
   Pentru ca Descoperirea dumnezeiasca nu greseste si nu insala niciodata, fiind garantata de Dumnezeu insusi, Care e Adevarul (loan 14, 6), de nesfirsita Lui intelepciune si de implinirea pina astazi a atitora dintre cele vestite de aceasta Descoperire. Mintea omeneasca poate intelege unele dintre cele cuprinse in Descoperirea dumnezeiasca, dar ea nu poate patrunde toata aceasta Descoperire. Pentru ca mintea noastra sa fie intru totul de aceeasi parere cu Descoperirea de sus, ar trebui sa cunoastem pe Dumnezeu in fiinta Sa. Dar cum fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cunoscuta pentru ca mijloacele firesti pe care mintea noastra ni le pune la indemina nu ajuta la acest lucru, noi punem toata increderea in adevarurile Descoperirii, care ne fac cunoscut pe Dumnezeu prin predicarea sau vestirea cuvintului despre El.
   
   Descoperirea dumnezeiasca e vrednica de a fi primita de mintea noastra. Daca mintea isi pune increderea in fagaduiala unui om serios si vrednic de lauda, despre care stim sigur ca nu ne insala, de ce sa nu dam aceeasi crezare cuvintelor lui Dumnezeu insusi? "Nu e mai cuminte, zice Origen, sa dam mai multa crezare lui Dumnezeu?" De asemenea, Sfintul loan Gura de Aur ne indeamna sa ne incredem totdeauna in Dumnezeu, chiar atunci cind cuvintul Lui pare a fi impotriva felului nostru de a judeca si de a vedea. Judecata si vederea noastra se pot insela; cuvintul Lui, niciodata.



8. Cite feluri de Descoperiri sint?
   Privita in izvorul ei, care e Dumnezeu, Descoperirea dumnezeiasca e una singura. Daca, insa, tinem seama de caile folosite pentru a ajunge pina la noi, Descoperirea este de doua feluri: intii, Descoperirea data pe calea firii; si al doilea, Descoperirea data pe calea mai presus de fire, adica pe calea supranaturala. Aceasta din urma nu poate fi primita fara ajutorul lui Dumnezeu, dat celui credincios.



9. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea firii?
   Prin Deseoperirea pe calea firii, numita si Revelatia naturala, se intelege comoara de invataturi pe care natura si firea omeneasca ni le dezvaluie despre existenta si unele insusiri ale lui Dumnezeu. Natura in mijlocul careia traim ne spune ca este Cineva care a facut-o. Mintea ne spune ca zidirea trebuie sa aibe un Ziditor, pentru ca nu poate fi ceva pricinuit fara un pricinuitor. Ordinea si frumusetea desavirsita a alcatuirii lumii oglindesc lucrarea unui Facator atotputernic, prea intelept si prea iubitor. Intreaga fire ne graieste despre Dumnezeu, dupe cuvintul Psalmistului: "Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea miinilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvint si noaptea noptii vesteste stiinta. Nu sint graiuri, nici cuvinte ale caror glasuri sa nu se auda. In tot pamintul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor" (Ps. 18, 1-4). Intreaga faptura, prin ordinea si armonia ei, arata ca din carte si striga pe Stapinul si Facatorul ei - spune Sfintul Atanasie. Chiar data unele popoare se inchina la pietre si la lemne, ele stiu ca este Cineva mai mare decit ele. "Intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu-ti raspund dupa inteIegerea lor: "Dumnezeu ne-a facut". Lucrurile acestea le-au cercetat si nobilii filozofi si din arta au cunoscut pe artist". Sfintul Apostol Pavel intareste si adinceste cuvintul Psalmistului: "Cele nevazute ale lui (Dumnezeu) de la facerea lumii, intelegindu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvint de aparare" (Rom. 1, 20).



10. Ce se intelege prin Descoperirea pe calea mai presus de fire sau pe calea supranaturala?
    Se intelege Descoperirea rinduita si data de Dumnezeu prin anumiti oameni alesi (in Vechiul Testament) si mai apoi prin Insusi Fiul Sau intrupat (in Noul Testament). Prin Descoperirea firii ne ridicam numai la adevarul ca exista Dumnezeu si la citeva dintre insusirile Lui. Daca ne-am margini la aceasta Descoperire, nu ne-am deosebi de paginii inaintati ai vremurilor vechi, si mai ales ne-am lipsi de bucuriile si fericirea pe care ni le-a adus Descoperirea pe calea supranaturala. Aceasta din urma ne face crestini, pe cind cealalta, marginita numai la cugetare, ne tine doar la portile crestinismului. Descoperirea sau Revelatia supranaturala nu poate fi primita si inteleasa decit de omul credincios, adica prin credinta.



11. Prin ce s-a dat oamenilor Descoperirea supranaturala?
    Ea a fost data uneori prin anumite semne minunate, pe care omul le cunoaste prin simturi; de pilda aratarea lui Dumnezeu catre Avraam, sub chipul a trei barbati, la stejarul lui Mamvri (Fac. 18, 1-2), sau aratarea Mintuitorului dupa Inviere catre ucenicii Sai (loan 20, 19-31). Avem aici o Descoperire din afara. Dar, de cele mai multe ori, Descoperirea pe calea supranaturala e data sufletului omenesc printr-o luminare deosebita, pe care acesta n-ar fi putut-o cistiga numai prin puterea cugetarii sale. Aceasta luminare a sufletului si inzestrare a lui cu puterea de a primi anumite adevaruri ale Descoperirii dumnezeiesti este insuflarea sau inspiratia dumnezeiasca. Avem aici o Descoperire care se face numai sufletului si prin suflet si pe care o putem numi duhovniceasca sau dinlauntru.
    
    Sfinta Scriptura spune chiar si in Vechiul Testament, in multe locuri (Ies. 4, 12; II Regi 23, 2; Isaia 6, 1-8; 8, 1; Avacum 2, 2 etc.), ca Dumnezeu este Acela care a grait prin gura proorocilor. Sfintul Apostol Pavel rezuma astfel istoria si felurimea acestei Descoperiri: "Dupa ce Dumnezeu odinioara in multe rinduri si in multe chipuri a grait parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul" (Evr. 1, 1-2). Descoperirea prin semne minunate, controlate de simturi si prin insuflarea Duhului Sfint are autoritate hotaritoare pentru viata religioasa si pentru mintuire. Numai prin aceasta Descoperire omul are cunoasterea celor duhovnicesti si poate deveni duhovnicesc.



12. Cind s-a dat oamenilor Descoperirea supranaturala?
    Aceasta Descoperire s-a dat de la facerea primilor oameni, in rai, pina la venirea Mintuitorului, care a incununat si a desavirsit Descoperirea. Aceasta lunga durata - 5508 ani - se poate imparti in trei parti:
    
    Cea dintii se intinde de la facerea primilor oameni, pina la darea Legii Vechiului Testament. Aceasta prima parte se imparte la rindu-i in doua: 1) de la facerea primilor oameni pina la caderea in pacat; 2) dupa caderea in pacat. Descoperirea se infatiseaza potrivit starii omului din aceste doua rastimpuri. In rai, omul s-a bucurat de o Descoperire directa din partea lui Dumnezeu, Care-i vorbea personal. Dumnezeu il povatuia si-l conducea direct, il invata despre Sine, despre legatura Sa cu omul si rostul acestuia in lume si petrecea impreuna cu acest om.
    
    Partea a doua a Descoperirii incepe odata cu darea Legii Vechiului Testament; ea cuprinde toate veacurile - aproape 14 - calauzite de legea lui Moise si de prooroci si se incheie odata cu venirea Mintuitorului. Aceasta parte a Descoperirii nu e deplina, ci pregatitoare pentru Descoperirea cea deplina. Sfintul Apostol Pavel o numeste "calauza catre Hristos" (Gal. 3, 24).
    
    Partea a treia a Descoperirii este aceea a plinatatii harului si adevarului (loan 1, 17). Ea incepe odata cu venirea Mintuitorului si se incheie cu ultima scriere a Noului Testament. Ne gasim pe treapta cea mai inalta a Descoperirii dumnezeiesti facute in persoana insasi a Mintuitorului, Care ne da deplina cunoastere despre Dumnezeu, ca Acela Care este Insusi Fiul lui Dumnezeu (Matei 11, 27; loan 17, 6). Sfintul Apostol Pavel spune aceasta in chip hotarit: "In zilele acestea mai de pe urma (Dumnezeu) a grait noua intru Fiul" (Evr. 1, 2), si tot el o lamureste, aratindu-i si scopul: "Facindu-ne cunoscuta taina voii Sale dupa buna Lui socotinta, astfel cum hotarise la Sine mai inainte, spre iconomia plinirii vremilor, ca toate sa fie iarasi unite in Hristos, cele din cerurri si cele de pe pamint - toate intru El" (Efes. 1, 9-10).



13. De unde stim ca Iisus Hristos este desavirsirea si plinirea Descoperirii?
    Din Sfinta Scriptura, din implinirea intocmai a proorociilor Vechiului Testament si din istoria Bisericii Crestine.
    
    In adevar, Sfintul Apostol Pavel precizeaza: "lar cind a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau Cel nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobindim infierea" (Gal. 4, 4-5). Sfintele Evanghelii si intreg Noul Testament intaresc intru totul adevarul ca Iisus Hristos e Fiul lui Dumnezeu intrupat si plinitorul Descoperirii dumnezeiesti.
    
    Proorociile Vechiului Testament privitoare la Mesia, la Rascumparatorul, la Fiul lui Dumnezeu, s-au implinit intocmai in persoana lui Iisus Hristos. Sfintii Evanghelisti si Sfintul Apostol Pavel citeaza, adesea in amanunt, proorociile ce s-au implinit in persoana Mintuitorului. Proorocul Isaia - supranumit si Evanghelistul Vechiului Testament - vorbeste pe larg de nasterea si mai ales de patimile, moartea si proslavirea lui Mesia (Isaia 7 si 63). Toata aceasta proorocie s-a implinit intocmai in faptele si viata lui Iisus Hristos, asa cum sint infatisate de Noul Testament (Matei 1, 21; Luca 1, 31 s. u.; I Cor. 15, 3; I Petru 2, 24; Matei 26, 62; Fapte 8, 32; I loan 3, 5 etc.).
    
    Documentele crestine, pagine si iudaice din veacurile I si II sustin, fara deosebire, ca Iisus Hristos ca Dumnezeu-Om este o persoana istorica sub imparatii August si Tiberiu si a suferit moartea sub Pontiu Pilat. Aceleasi documente, afara de cele iudaice, constata ca nici o alta persoana purtind acelasi nume, sau alt nume, nu a avut rolul si faptele lui Iisus Hristos. Marile infaptuiri ale Bisericii adeveresc si ele Dumnezeirea Intemeietorului ei.



14. Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiesti?
    Se poate vorbi cu toata siguranta. Am vazut mai inainte ca Descoperirea dumnezeiasca poate fi impartita in trei mari perioade de timp. Fiecareia dintre aceste perioade ii corespunde mai mult sau mai putin o treapta de inaintare, cu toate ca aceste trepte nu sint nici totdeauna egale si nici nu vin unele dupa altele intr-o ordine neschimbata. Timpul de la caderea in pacat pina la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai stradanii ale firii omenesti spre cunoasterea adevarului si deci a lui Dumnezeu, ci si ajutoare directe de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, facuta patriarhilor. La fel, dupa darea Legii. Dupa venirea Mintuitorului, Care a desavirsit Descoperirea, cele doua trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost inlaturate. Deci, in linii mari, Biserica admite trepte in lucrarea Descoperirii supranaturale.
    
    Cum este si firesc, Biserica pune accentul pe cele doua trepte in Descoperirea dumnezeiasca, infatisate prin cele doua Testamente. Sfintul Grigorie Teologul, vorbind despre schimbarile produse de catre acestea in viata omenirii de-a lungul timpului, le numeste cutremure de pamint si le schiteaza astfel: "Cele doua Testamente sint doua cutremure dintre care unul face trecerea de la idololatrie la legea lui Moise; celalalt, de la legea lui Moise la Evanghelie. Dar e si un al treilea cutremur, care este mutarea din aceasta viata in cealalta". Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti.
    
    Treapta de la Vechiul la Noul Testament e aratata de nenumarate ori de Mintuitorul, de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti. Ei arata ca este o desavirsire a Noului Testament fata de cel Vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e adevarat. Mintuitorul zice: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau Proorocii; nu am venit sa stric, ci sa plinesc. Ca adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamintul, o iota sau o cirta nu va trece din Lege, pina ce vor fi toate" (Matei 5, 17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie "plinite" in lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): "Ati auzit ca s-a zis celor de demult…", "Iar Eu zic voua" (Matei 5, 21 s.u.). Noul Testament e dezvoltarea si plinirea celui Vechi; dar e mai mult decit atit: el a "rasaritul cel de sus", care face sa treaca "umbra legii". Sporul in descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e aratat de Sf. Grigorie Teologul, prin cuvinte ca: "Adaosuri partiale", "inaltari", "inaintari" si "treceri din slava in slava". Duhul Sfint insusi si-a rinduit lucrarea Lui in chip treptat, masurind-o dupa puterea de primire a Sfintilor Ucenici. Astfel, la inceput a lucrat prin minunile savirsite de Domnul, dupa patimi si inviere a fost insuflat Ucenicilor, iar dupa inaltare, la Cincizecime, S?a aratat in chip de limbi de foc.



15. De ce invatatura crestina a socotita drept cea mai inalta treapta a credintei?
    Pentru ca invatatura crestina a fost data de Insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos, si pentru ca nimeni altul n-a cunoscut ca El de-a dreptul pe Dumnezeu si n-a invatat pe oameni chiar din izvorul care e Insusi Dumnezeu: "Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Cel Unul-Nascut, Fiul, Care este in sinul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut" (loan 1, 18). Mintuitorul insusi declara: "Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal" (loan 14, 9). Caci "nimeni nu cunoaste pe fiul, decit numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decit numai Fiul si acela caruia va voi Fiul sa-i descopere" (Matei 11, 27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevarului dumnezeiesc, pe care omenirea s-a invrednicit sa le cunoasca de la inceputul lumii. Credinta adusa de El a astimparat si astimpara setea dupa adevar a nenumarate suflete. Ea a schimbat fata lumii vechi. Prin luminarea si schimbarea adinca a sufletelor, ea a legat din nou viata omeneasca, vestejita de pacat, de Izvorul nesecat al vietii netrecatoare: Dumnezeu. Ea a coborit cerul pe pamint, implinind rugaciunea Psalmistului: "Doamne, Pleaca cerurile Tale si Te Pogoara, atinge-Te de munti si fa-i sa fumege" (Ps. 143, 5). Cerurile s-au plecat si chiar s-au deschis (Luca 2, 9-15; Matei 3, 16). In sfirsit, nici o alta credinta sau cunoastere religioasa n-a putut si nu poate inlocui pe cea crestina, fiindca n-a avut si nu are roadele acesteia. Invatatura crestina sta pe culmea cunoasterii religioase, pentru ca nicaieri sufletul credinciosului nu se desfata de adevar, de dreptate, de fericire, de viata vesnica, ca in Hristos.



16. Cum ne putem incredinta de Descoperirea dumnezeiasca?
    Ne putem incredinta de Descoperirea dumnezeiasca pe doua cai:
    1. printr-una personala, aflata in cercetator;
    2. prin cealalta, aflata in cuprinsul Descoperirii
    Cea dintii e credinta. Credinta a socotita ca Descoperire. Ea singura ingaduie omului sa vada pe Dumnezeu. Ea singura ne duce intr-o lume mai presus de fire si ne inzestreaza cu puterea de a deosebi ce e omenesc de ce a mai presus de om. Cea de-a doua cale prin care ne incredintam despre Descoperirea dumnezeiasca sint semnele aflate chiar in Descoperire. Au fost si sint semne vadite ale Descoperirii dumnezeiesti.



17. Care sint semnele adevaratei Descoperiri dumnezeiesti?
    Semnele Descoperirii dumnezeiesti sint urmatoarele:
    1. Inaltimea invataturilor descoperite;
    2. Curatia for dumnezeiasca
    3. Puterea for de a schimba in bine pe oameni.
    Aceste semne sint launtrice si ele pot fi intelese numai cind Descoperirea a bine cunoscuta si e cercetata intr-un duh de smerenie si de evlavie. Acest duh face fericit pe eel ce se daruieste unei asemenea cercetari. Despre Descoperirea dumnezeiasca ne incredintam si prin semne din afara: minunile si proorociile, la care putem adauga si calitatea morala a persoanei prin care se face Descoperirea.