Viata, nevointele si patimirea Sfīntului, slavitului si īntru tot laudatului Apostol Petru

Sfīntul Apostol Petru, care mai īnainte de apostolie se numea Simon, era de neam iudeu, din hotarele Galileei cea din Palestina, dintr-o cetate mica si neslavita, care se numeste Betsaida. El era fiul lui Iona, din semintia lui Simeon si frate cu Sfīntul Apostol Andrei, cel īntīi chemat. Luīnd pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfīntul Apostol Varnava, a nascut dintr-īnsa un fiu si o fiica. Petru era simplu la obicei si neīnvatat, īnsa temator de Dumnezeu; caci pazea poruncile Lui fara de prihana īn toate lucrurile sale. Cu mestesugul era pescar, caci, fiind sarac, trebuia sa-si cīstige hrana casei sale din osteneala mīinilor, ca sa hraneasca pe femeie, pe copii, pe soacra si pe batrīnul sau tata, Iona. Andrei, fratele lui, trecīnd cu vederea desertaciunile si gīlcevile lumii acesteia, si-a ales viata fara īnsotire; si, ducīndu-se la Sfīntul Ioan Botezatorul, care propovaduia pocainta la Iordan, s-a facut ucenicul lui.
Andrei, auzind cuvintele īnvatatorului sau, care arata cu degetul pe Iisus, zicīnd: Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii... si celelalte marturii despre Domnul nostru Iisus Hristos, a lasat pe Ioan si s-a dus īn urma Lui cu un alt ucenic al Botezatorului Ioan. El singur a īntrebat pe Hristos despre casa si despre vietuirea Lui, zicīnd: Īnvatatorule, unde locuiesti? Domnul le-a raspuns: Veniti si vedeti. Ei s-au dus si au vazut unde locuia si au petrecut la Dīnsul ziua aceea.
A doua zi, ducīndu-se Andrei la fratele sau, Simon Petru, i-a grait: Am aflat pe Mesia, Care se tīlcuieste Hristos! Apoi, l-a dus pe el la Iisus, Care, cautīnd spre dīnsul, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; Tu te vei chema Chifa, care se tīlcuieste Petru. Sfīntul Petru īndata s-a ranit cu dragostea pentru Domnul, crezīnd cu adevarat ca este Hristos, Cel trimis de Dumnezeu pentru mīntuirea lumii. Dar nu si-a lasat casa si mestesugul, purtīnd īnca grija de trebuintele casnicilor sai, la care lucru īl ajuta si Andrei din cīnd īn cīnd, pentru tatal sau care īmbatrīnise. Aceasta au facut-o pīna ce amīndoi au fost chemati de Domnul la apostolie.
Dupa ce Ioan a fost pus īn temnita de Irod Agripa, Iisus Hristos, umblīnd pe līnga Marea Galileei, care se numeste si a Tiberiadei sau lacul Ghenizaretului, a vazut pe Petru si pe Andrei, fratele sau, aruncīnd mrejile īn apa, si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pe voi vīnatori de oameni. Dar ce fel de vīnatori a vrut Domnul sa-i faca pe ei? Aceasta a aratat-o la vīnarea pestelui. Caci, intrīnd īn corabia lui Simon si poruncindu-i sa arunce mrejele spre pescuit, la acea porunca, Petru a zis: Īnvatatorule, toata noaptea ne-am ostenit si nimic n-am prins; iar acum voi arunca mreaja dupa cuvīntul
Ta.
Facīnd aceasta, a prins mult peste, īncīt se rupea si mreaja de multimea pestelui. Aceasta era mai īnainte īnchipuire a pescuitului cel duhovnicesc si al apostoliei; caci cu mreaja cuvīntului Domnului avea sa vīneze multe popoare la mīntuire. Vazīnd Simon Petru aceasta minune, a cazut la picioarele lui Iisus zicīnd: Iesi de la mine, Doamne, ca om pacatos sīnt eu! Aceasta a facut-o pentru ca īl cuprinsese spaima pe el si pe toti cei ce erau cu el, de vīnarea pestilor ce īi prinsese. Iar īmpotriva cuvintelor lui Petru, care zicea: Iesi de la mine, Doamne..., Domnul īl chema īn urma Sa, zicīndu-i: "Vino dupa mine, ca de acum vei fi pescar de oameni spre viata, īn chipul īn care ai pescuit acesti pesti spre moarte".
Din ceasul acela, Petru s-a facut urmator lui Hristos, precum si Andrei, fratele lui si ceilalti ucenici chemati. Domnul īl iubea pe el pentru dragostea inimii sale. Si a cercetat Domnul casa lui cea saraca prin venirea Sa, iar pe soacra lui care patimea de boala frigurilor, a tamaduit-o prin atingerea mīinii. Noaptea, cīnd Domnul a iesit singur la rugaciune īn loc pustiu, Sfīntul Petru, nesuferind acum sa fie fara Domnul nici un ceas, si-a lasat casa si pe toti ai sai si a alergat īn urma Lui, cautīnd cu osīrdie pe iubitul sau īnvatator. Si, aflīndu-L, i-a zis: Toti te cauta pe Tine, Doamne! De acum nu se mai departa de la El si petreceau īmpreuna, īndulcindu-se de vederea fetei Lui si de cuvintele cele dulci ca mierea; fiind singur vazator al minunilor Lui celor multe si mari, care aratat īl adevereau ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, īn Care el a crezut cu neīndoire. Caci, precum a crezut cu inima spre dreptate, tot asa si cu gura a marturisit spre mīntuire.
Venind Domnul īn partile Cezareei lui Filip, a īntrebat pe ucenicii sai: Cine zic oamenii ca sīnt? Si i-au raspuns: Unii, Ioan Botezatorul, altii Ilie, iar altii proorocul sau unul din prooroci. Si iar a īntrebat: Dar voi cine spuneti ca sīnt? Atunci Simon Petru a raspuns īn numele celorlalti: Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Si a laudat Domnul acea marturisire a lui zicīnd: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca trupul si sīngele nu ti-au aratat tie acestea, ci Tatal Meu Cel din ceruri! Si īntr-acea vreme i-a fagaduit Domnul lui, ca sa-i dea cheile Īmparatiei cerului.
Petru, avīnd dragoste fierbinte catre Domnul, dorea sa nu i se īntīmple nici un rau lui Hristos. Deci, aflīnd mai īnainte de patimile Domnului, Īl oprea din nestiinta, zicīnd: Doamne, fii Tie milostiv! Sa nu Ti se īntīmple Tie acestea! Aceste cuvinte ale lui Petru au fost neplacute Domnului, deoarece pentru aceasta venise El, ca prin patimire sa rascumpere neamul omenesc din pierzare; īnsa din cuvintele acelea s-a aratat dragostea cea osīrdnica a lui Petru catre Domnul. Tot aici s-a aratat si nerautatea lui; ca, auzind acel cuvīnt aspru de la Domnul: Mergi īnapoia Mea, satano!, nu s-a mīniat, nici nu a plecat de la El, ci a primit cu dragoste acel cuvīnt pedepsitor si-I urma Lui mai mult, cu toata osīrdia. Si, cīnd multi dintre ucenici nu reuseau sa īnteleaga cuvintele Domnului, ziceau: Aspru este cuvīntul acesta, deci, cine poate sa-l asculte pe el?; apoi s-au īndepartat de Domnul. Si a zis Domnul celor doisprezece: "Oare si voi voiti sa va duceti?" Atunci, Simon Petru, i-a raspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Caci Tu ai cuvintele vietii vesnice, iar noi am crezut si am cunoscut, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel viu.
O osīrdie si o credinta ca aceasta avīnd Sfīntul Petru catre Domnul, a īndraznit a cere de la Dīnsul umblarea pe apa; caci, iesind Petru din corabie, umbla pe apa ca sa vina la Iisus. Dar, de vreme ce īnainte de primirea Sfīntului Duh nu era desavīrsit īn credinta, vazīnd vīntul cel tare, s-a temut si, īncepīnd a se afunda, a strigat: Doamne, mīntuieste-ma pe mine. Iisus, īndata īntinzīndu-i mīna, l-a luat si i-a zis: "Putin credinciosule, pentru ce te-ai īndoit?" Si nu numai de īnecarea apei l-a izbavit pe el, dar si de putina credinta, cīnd i-a zis: "Eu m-am rugat pentru tine, ca sa nu se īmputineze credinta ta". Astfel s-a īnvrednicit Sfīntul Petru si cu alti doi, cu Iacov si cu Ioan, a vedea pe Tabor, slava Schimbarii la Fata a Domnului, ce s-a descoperit lor. Ei au auzit acolo cu urechile lor glasul cel de la Dumnezeu Tatal, care a venit de sus spre Domnul, precum zice despre aceasta īn epistola sa, zicīnd: Pentru ca nu basmelor celor cu mestesug umblīnd, v-am spus puterea si venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci fiind singuri vazatori ai maririi Aceluia. Pentru ca, luīnd de la Dumnezeu Tatal cinstea si slava glasului celui ce a venit īn chipul acesta la El, de la slava cea cu mare cuviinta: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, īntru Care am binevoit. Acest glas noi l-am crezut pogorīndu-se din cer, fiind cu El īn muntele cel sfīnt.
Cīnd Domnul S-a apropiat spre patima Sa de bunavoie si spre moartea cea de pe cruce, atunci Petru si-a aratat rīvna lui catre Domnul, nu numai cu cuvīntul, zicīnd: Doamne, gata sīnt a merge cu Tine si īn temnita si la moarte, dar si cu lucrul; caci, scotīnd sabia si lovind pe Malh, sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Dar, desi i s-a dat lui de la dumnezeiasca purtare de grija sa cada īn cea de trei ori lepadare de Domnul, īnsa prin adevarata pocainta si prin amara tīnguire s-a sculat si s-a īndreptat, īnvrednicindu-se mai īnainte de toti, a vedea pe Hristos dupa Īnvierea Lui, precum zice despre aceasta Sfīntul Evanghelist Luca: Adevarat este ca S-a sculat Domnul si S-a aratat lui Simon. Sfīntul Pavel scrie tot asa, zicīnd: "S-a sculat a treia zi dupa Scripturi si S-a aratat lui Chifa, adica lui Petru, apoi celor unsprezece". Vazīnd Sfīntul Petru pe Domnul, s-a umplut de negraita bucurie. Si a primit de la El iertare de greselile sale. Atunci cea mai dinainte lepadare de trei ori, a rasplatit-o bine prin raspunsul cel de trei ori al dragostei sale catre Domnul, zicīndu-i: Doamne, Tu toate le stii; Tu stii ca Te iubesc. Si s-a pus de Domnul pastor al oilor celor cuvīntatoare si i-a dat īn mīini cheile Īmparatiei cerului.
Dupa īnaltarea Domnului nostru Iisus Hristos, Sfīntul Petru, ca un mai mare īntre Apostoli, a fost īntīiul īnvatator si propovaduitor al cuvīntului lui Dumnezeu. El īntr-un ceas a cīstigat Bisericii lui Dumnezeu ca la trei mii de suflete, prin cuvīntul lui Dumnezeu. Era īnca si facator de minuni preaalese, caci, intrīnd īn biserica cu Sfīntul Ioan la rugaciune, a vazut pe un oarecare olog din pīntecele maicii sale, stīnd īnaintea usilor bisericii, care se numea "Frumoasa"; si, apucīndu-l de mīna dreapta, l-a ridicat, zicīndu-i: "Īn numele Domnului nostru Iisus Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!" Atunci īndata i s-au īntarit talpile si gleznele acelui schiop si de bucurie striga si umbla. Apoi, a intrat cu ei īn biserica si umbla sarind si laudīnd pe Dumnezeu. Cu aceasta minune si īnca cu propovaduirea cuvīntului, au crezut īn Hristos, ca la cinci mii de barbati. Pe Anania ierusalimiteanul si pe femeia lui Safira, pentru furarea celor sfinte si pentru minciuna īmpotriva Duhului Sfīnt, Sfīntul Petru i-a omorīt cu cuvīntul. Īn Lida, pe un om, Enea, care de opt ani zacea pe pat, fiind slabanog, l-a facut sanatos, zicīndu-i: "Te vindeca pe tine Iisus Hristos".
Īn Iope, pe o fecioara, anume Tavita, care murise, a īnviat-o. Dar nu numai mīinile si cuvīntul lui erau facatoare de minuni, ci si umbra lui singura era datatoare de tamaduiri. Oriunde voia sa mearga el, acolo poporul īsi aducea pe neputinciosii lor, si-i punea pe pat si asternuturi, ca venind Sfīntul Petru, macar cu umbra lui sa umbreasca pe fiecare dintre dīnsii. Cīnd īmparatul Irod si-a pus mīinile sa faca rau Bisericii credinciosilor din Ierusalim, ucigīnd cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan, si pe Sfīntul Petru l-a aruncat īn temnita legat cu lanturi de fier; atunci īngerul Domnului l-a eliberat pe el si l-a scos din temnita.
Acest mare apostol a deschis neamurilor cel dintīi usa credintei, botezīnd īn Cezareea pe romanul Corneliu Sutasul, aratīndu-i-se mai īntīi vedenia mesei lasata din cer, cu tīrītoarele cele cu patru picioare si cu glasul care poruncea lui Petru sa le īnjunghie si sa le manīnce, zicīndu-i ca, pe cele ce Dumnezeu le-a curatit, el sa nu le numeasca spurcate. Acesta este semnul īntoarcerii neamurilor catre Hristos. Pe Simon, vrajitorul din Samaria, care cu fatarnicie a primit Sfīntul Botez si cu argint voia sa cumpere darul Duhului Sfīnt, l-a mustrat, zicīndu-i: Argintul tau sa fie cu tine īntru pierzare, ca inima ta nu este dreapta īnaintea lui Dumnezeu, pentru ca te vad stīnd īn amaraciunea cea de fiere si īn legatura nedreptatii.
Aceste si multe alte fapte ale Sfīntului Petru, se afla scrise pe larg īn Sfīnta Evanghelie si īn cartea "Faptele Sfintilor Apostoli", care totdeauna se pot auzi citindu-se īn biserica si pe care nu este nevoie a le aduna pe toate aici. Iar nevointele si ostenelile lui, pe care le-a rabdat propovaduind pe Hristos, Sfīntul Simeon Metafrast le povesteste astfel.
Sfīntul Petru s-a dus din Ierusalim īn Cezareea lui Stratonic si din acei presbiteri care urmau dupa dīnsul punīndu-le episcop, s-a dus la Sidon, unde pe multi tamaduindu-i si punīndu-le episcop, a plecat īn Virit, (Beirut) si īn Vivli. Punīnd si acolo episcop, s-a dus īn Tripoli, unde a fost gazduit de un oarecare barbat īntelegator Marson, pe care l-a pus episcop al credinciosilor din Tripolia Feniciei. De acolo s-a dus īn Orthosie, apoi īn insula ce se numea Antara. De acolo s-a dus īn Valania īn Pont si īn Laodiceea, unde, tamaduind pe multi bolnavi, a gonit duhurile necurate din oameni si, īntarind Biserica credinciosilor, le-a pus si lor episcop. Apoi, s-a dus īn Antiohia, cetatea Siriei, unde se ascunsese Simon vrajitorul, ca sa nu-l prinda ostasii trimisi de Claudie, īmparatul Romei. Apoi, Simon Magul, a fugit din fata lui Petru īn cetatile Iudeei. Deci, Petru, apostolul Domnului, tamaduind pe multi īn Antiohia si propovaduind pe Unul Dumnezeu īn trei fete, a pus episcop īn Siracuza din Sicilia pe Marchian si pe Pancratie la Tavromenia; apoi a venit īn Tianinul Capadociei. De acolo s-a dus īn Ancira Galatiei, unde a īnviat pe un mort cu rugaciunile lui; si, īnvatīnd pe multi si botezīndu-i, le-a facut biserici si, punīndu-le episcopi, s-a dus īn Sinopi, cetatea Pontului. Dupa aceea s-a dus īn Amasia care este īn pamīntul Pontului. Apoi a mers īn Gangra Paflagoniei, Claudinopoli Onoriadei, Nicomidia Bitiniei si de acolo īn Niceea. De acolo, silindu-se sa mearga la Ierusalim pentru praznicul Pastilor, s-a īntors si a venit īn Pisinunt, Capadocia si Siria si iarasi a venit īn Antiohia. Iar din Antiohia a venit īn Ierusalim, unde petrecīnd el, a venit la dīnsul spre cercetare, Sfīntul Apostol Pavel, dupa al treilea an al īntoarcerii sale catre Hristos, precum singur graieste īn scrisoarea sa catre Galateni: Dupa trei ani m-am dus īn Ierusalim, ca sa vad pe Petru si am petrecut cu dīnsul cinci-sprezece zile.
Īn acest timp, dupa ce a asezat punerile legilor celor bisericesti, fericitul Pavel s-a pus pe lucrul la care era chemat; iar marele Petru s-a īntors iarasi īn Antiohia, unde, punīnd episcop pe Evod, s-a dus īn Sinaid, cetatea Frigiei. De acolo s-a dus īn Nicomidia, unde a pus episcop pe Prohor, care, dupa primirea episcopiei, urma pe Sfīntul Ioan, Cuvīntatorul de Dumnezeu. Din Nicomidia, Sfīntul Petru a mers īn Ilion, cetatea Elespontului, unde, punīnd episcop pe Corneliu Sutasul, s-a īntors la Ierusalim, unde i s-a aratat Domnul īn vedenie, zicīndu-i: "Scoala, Petre, si mergi la Apus, pentru ca este trebuinta ca cu limba ta sa se lumineze Apusul si Eu voi fi cu tine".
Īntr-acea vreme, Simon vrajitorul a fost prins de ostasii care īl cautau, precum s-a zis mai sus, si a fost dus la Roma ca sa-si ia plata pentru faptele sale. Dar, fiind dus acolo, prin mestesugul cel vrajitoresc īntuneca mintile multora. Deci, īnselīndu-i, nu numai ca n-a luat pedeapsa, dar multora li se parea ca este dumnezeu, pentru ca acel mergator īnainte al satanei, cu vrajile sale a facut pe romani si pe īmparatul Claudie īntr-atīt sa se minuneze, īncīt i-au sapat chipul lui si l-au pus īntre cele doua poduri de pe Tibru, scriind pe el: "Lui Simon, dumnezeului cel sfīnt!"
De acest lucru, scriitorii bisericesti Iustin si Irineu scriu mai pe larg, iar noi, zice Simion Metafrast, sa venim la cuvīntul de mai īnainte. Marele Apostol Petru, spunīnd fratilor aratarea Domnului care i se facuse lui īn vedenie si sfatuindu-se cu dīnsii, a plecat iarasi īn Antiohia cercetīnd bisericile, unde a si gasit pe Sfīntul Pavel. De acolo s-a dus la Tars, unde a pus episcop pe Urban, pe Epafrodit īn Lichia Andriatiei si pe Fugel īn Efes, caruia īi zise ca s-a abatut de la calea cea dreapta si s-a īnvoit cu Simon; apoi pe Apelie, care era frate cu Policarp, la pus episcop la Smirna. De aici a venit la Filipeni īn Macedonia, unde a pus episcop pe Olimp, iar Tesalonicenilor pe Iasona si Corintenilor pe Sila, pe care l-au gasit petrecīnd līnga marele Pavel, iar la Patra a pus pe Irodion si dupa aceea a plecat īn Sicilia. Venind īn Tavromenia, a petrecut putina vreme la Pancratie, barbatul cel cuvīntator.
Acolo, īnvatīnd si botezīnd pe unul, anume Maxim, si punīndu-l episcop, a venit īn Roma, unde īn toate zilele propovaduia, prin adunari si prin case, pe Unul Dumnezeu Tatal cel Atotputernic si pe Domnul Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat si pe Sfīntul Duh, Domnul de viata facator. El a atras pe multi la credinta lui Hristos si, prin Sfīntul Botez, i-a izbavit de īnselaciunea idoleasca. Simon vrajitorul, vazīnd acestea, n-a voit sa taca si a īnceput sa tainuiasca asupra lui rautatea sa; pentru ca el socotea ca este rusine propovaduirea apostolului, prin care se biruia mīndria lui. Deci, a īnceput la aratare sa se īmpotriveasca īnvataturii celei adevarate, prin cuvintele si lucrurile sale cele mincinoase, clevetind pe Sfīntul Petru prin mijlocul cetatii, fara de rusine. El facea īnaintea poporului niste naluciri si aratari care mergeau īnainte si īn urma lui si carora le zicea ca sīnt sufletele celor morti, si astfel arata pe cei īnviati din morti, care i se īnchinau lui ca unui Dumnezeu. Pe schiopi īi facea sa umble drept si sa sara; īnsa toate acestea prin nalucire, iar nu cu adevarat, dupa asemanarea acelui Proteu, vorbitor de basme, care se schimba īn diferite chipuri. Caci uneori se arata avīnd doua fete, apoi, dupa putin, se prefacea īn capra, īn sarpe, īn pasare, se asemana focului si īn toate chipurile se schimba, neīncetat īnselīnd pe cei prosti. Dar marele apostol al Domnului, numai de se uita putin de departe spre lucrurile lui, īndata toate nalucirile aceluia se stingeau.
Despre cearta Sfīntului Apostol Petru cu Simon vrajitorul, se mai povesteste īnca, afara de Metafrast, īn Prolog si īn Mineiul cel mare, unde citim: Sfīntul Petru, cīnd a venit īn Roma si i s-a īnstiintat de acel Simon, care se numea "Hristos" si facea īnaintea poporului minuni multe, s-a aprins de rīvna si a mers īn casa lui Simon Magul. Acolo a gasit pe multi stīnd la poarta lui si care īl oprira pe el a intra īnautru, Petru a zis catre dīnsii: "Pentru ce ma opriti a intra la vrajitorul cel amagitor?" Iar ei au zis: "Nu este vrajitor, ci este zeu puternic". El a pus paznici la poarta sa, ca sa stie gīndurile omenesti". Aceasta spunīnd, au aratat apostolului un cīine negru ce zacea la poarta, zicīndu-i: "Acest cīine omoara pe toti cei ce gīndesc nedrept despre Simon". Sfīntul Petru a zis: "Eu graiesc adevarat pentru el, ca Simon este de la diavol". Deci, apropiindu-se, a zis cīinelui: "Mergi si spune lui Simon ca Petru, Apostolul lui Hristos, vrea sa intre la tine".
Cīinele, mergīnd, cu glas omenesc a spus lui Simon ceea ce īi poruncise Petru. Toti, vazīnd si auzind vorbind pe cīine omeneste, s-au īnspaimīntat. Simon, asemenea, pe acelasi cīine l-a trimis, zicīndu-i: "Sa intre aici Petru". Intrīnd Petru, Simon a īnceput a face naluciri īnaintea poporului, fiind Petru de fata. Sfīntul cu puterea lui Hristos, a aratat minuni si mai mari. Si ce minuni? Din minunile cele multe pe care le-a facut Sfīntul Petru, cel mai vechi istoric grec bisericesc, Eghisipos, care a vietuit aproape de apostoli, povesteste una singura.
Unei vaduve oarecare din Roma, de bun neam, care se tragea din semintie īmparateasca, i-a murit fiul de vīrsta tīnara; iar maica lui plīngea pentru el cu tīnguire. Dar cei ce o mīngīiau si-au adus aminte de barbatii care s-au aratat īn Roma, adica de Petru si de Simon vrajitorul, ca īnviaza mortii. Deci, īndata au chemat unii pe Petru, iar altii pe Simon sa vina la acel mort. Acolo se adunasera si oameni cinstiti si mult popor ca sa petreaca pe cel mort la mormīnt. Sfīntul Petru a zis lui Simon vrajitorul care se mīndrea cu puterea sa īnaintea poporului: "Cine din noi va īnvia pe acest mort, toti sa creada īnvataturii aceluia, fiind adevarata". Poporul a laudat cuvīntul lui Petru. Deci Simon, nadajduind spre mestesugul sau cel vrajitoresc, a zis catre popor: "De voi īnvia eu pe acel mort, apoi veti ucide pe Petru?" Poporul a strigat, zicīnd: "Īl vom arde de viu īnaintea ochilor tai". Simon, apropiindu-se de patul mortului a īnceput a-si face vrajile sale prin lucrarea diavoleasca, care īi ajuta lui si a facut astfel, ca mortul si-a miscat capul. Poporul īndata a īnceput sa strige: "Tīnarul este viu. A īnviat mortul". Iar pe Petru voiau īndata sa-l arunce īn foc. Apostolul īnsa, facīndu-le semn cu mīna, īi ruga sa taca.
Deci, poporul tacīnd, el le-a zis: "De este viu tīnarul, apoi sa se scoale, sa vorbeasca si sa umble; iar, pīna ce aceasta nu o veti vedea, sa stiti cu adevarat ca Simon va īnseala cu nalucirile si cu vrajile sale!" Simon, umblīnd mult īmprejurul patului si chemīnd diavolul cu puterea lui, nimic n-a putut spori; deci, umplīndu-se de rusine, voia sa fuga, dar poporul l-a oprit. Sfīntul Petru, ca unul ce īnviase pe Tavita cea moarta si facuse si alte minuni preaslavite, stīnd departe, si-a ridicat mīinile spre cer si, īnaltīndu-si ochii īn sus, se ruga: "Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ne-ai poruncit noua, zicīnd: Cu numele Meu pe cei morti sa-i īnviati... Deci, ma rog Tie, īnviaza pe acest tīnar mort, ca sa cunoasca popoarele acestea, ca Tu esti adevaratul Dumnezeu si nu este altul afara de Tine, care traiesti si īmparatesti īmpreuna cu Tatal si cu Sfīntul Duh, īn veci. Amin".
Astfel rugīndu-se, a strigat catre cel mort, zicīnd: "Tīnarule, scoala! Domnul meu Iisus Hristos te īnviaza si te tamaduieste pe tine!" Si īndata mortul, deschizīndu-si ochii, s-a sculat si a īnceput a grai si a umbla. La aceasta povestire a lui Eghisipos, Marcel romanul, care mai īnainte fusese ucenic al acelui Simon vrajitorul si s-a luminat de Sfīntul Petru prin credinta si prin Sfīntul Botez, īntr-o scrisoare a sa catre sfintii mucenici Nereon si Arhilie, scriind despre aceea, adauga ca tīnarul care a īnviat, cazīnd la picioarele lui Petru, striga: "Am vazut pe Domnul Iisus poruncind īngerilor, ca pentru rugaciunile tale sa ma īntoarca pe mine maicii mele celei vaduve".
Atunci tot poporul a īnceput a striga, zicīnd: "Unul este Dumnezeu, pe Care īl propovaduieste Petru". Simon vrajitorul, cu nalucirea sa facīndu-si cap de cīine, fugea, īnsa poporul l-a prins si unii voiau sa-l ucida cu pietre, iar altii sa-l arda. Dar Sfīntul Petru i-a oprit, zicīndu-le: "Domnul si Īnvatatorul nostru ne-a poruncit sa nu rasplatim rau pentru rau. Lasati-l sa mearga unde va voi, ca destul īi este rusinea si ocara ce i s-a facut prin cunostinta neputintei sale, caci nimic nu pot vrajile lui".
Marcel mai zicea: "Simon, fiind liber, a venit la mine, socotind ca eu nu stiu de acel lucru minunat ce se facuse si a pus la usa casei mele un cīine mare legat cu lant de fier, zicīnd catre mine: "Voi vedea daca va veni Petru la tine, precum s-a obisnuit". Dupa un ceas, Sfīntul Petru a venit la usa si dezlegīnd acel cīine, a zis catre dīnsul: "Du-te si spune lui Simon vrajitorul sa īnceteze a īnsela pe oameni cu lucrarea diavoleasca, pentru care Hristos si-a varsat sīngele". Cīinele, ducīndu-se, a grait lui Simon cu glas omenesc, spunīndu-i cele poruncite de apostol. Eu, auzind si vazīnd aceasta - zice Marcel -, am iesit degraba īn īntīmpinarea Sfīntului Petru si l-am primit cu cinste īn casa mea, iar pe Simon vrajitorul si pe cīinele acela i-am gonit afara. Cīinele atunci, nevatamīnd pe nimeni, s-a repezit numai la Simon si, apucīndu-l cu dintii, l-a trīntit la pamīnt. Iar Petru, privind la aceea pe fereastra, poruncea cīinelui, īn numele lui Hristos, sa nu vatame trupul lui Simon. Deci, cīinele, nevatamīndu-i trupul, i-a rupt toate hainele de pe dīnsul, īncīt nici o parte a corpului nu mai ramasese acoperita.
Poporul, vazīnd aceasta, striga contra lui Simon, ocarīndu-l si batjocorindu-l. Astfel, l-a gonit din cetate, īmpreuna cu acel cīine. Simon, pentru niste rusini si īnfruntari ca acestea, un an īntreg nu s-a mai aratat īn Roma, pīna ce a venit ca īmparat dupa Claudie, Nero. Atunci, īnrautatitul, venind īnaintea lui Nero, care, cercetīnd despre el, a fost laudat de cei rai, īncīt īmparatul l-a iubit foarte mult si l-a facut prietenul sau.
Īn Prolog si īn Mineiul cel mare se mai povesteste despre Simon si aceasta: Odata a zis ca are sa se lase sa fie taiat si a treia zi are sa īnvieze. Atunci, el a pus īn locul sau un berbece, facīndu-l om prin nalucire si a fost taiat berbecul īn locul lui. Sfīntul, gonind diavoleasca nalucire de la berbecul cel taiat, s-a vazut lucrul cel mincinos al lui Simon, cunoscīndu-se de toti, ca nu Simon este taiat, ci berbecul. Despre biruinta desavīrsita a Sfīntului Petru asupra acelui vrajitor si despre pierzarea lui, de toti se scrie cu un glas astfel: Simon vrajitorul, neputīnd īntru nimic sa biruiasca pe Apostolul Petru, nici sa sufere mai mult īnfruntarea si rusinea sa, s-a fagaduit ca se va īnalta la cer.
Deci, adunīnd el toata puterea diavolilor care īi slujeau, s-a dus īn mijlocul cetatii Roma si, suindu-se pe o zidire īnalta, avīnd capul īncununat cu cununa de dafini, a īnceput din īnaltime cu mīnie a grai catre popor: "Romani, deoarece pīna acum ati petrecut īn nebunie si lasīndu-ma pe mine, ati urmat lui Petru, acum si eu va voi lasa si nu voi mai apara cetatea aceasta. Deci, voi porunci īngerilor mei ca īn fata voastra sa ma ia īn mīinile lor si sa ma īnalte la tatal meu din cer. De acolo voi trimite mari pedepse asupra voastra, ca n-ati ascultat cuvintele mele, nici n-ati crezut lucrurilor mele".
Vrajitorul Simon, zicīnd acestea, a plesnit din mīini, s-a īnaltat īn vazduh, a īnceput a zbura si a se sui īn sus īnaltīndu-l diavolii. Poporul, mirīndu-se foarte, zicea unul catre altul: Acest lucru este de la Dumnezeu, ca sa zboare trupul prin vazduh. Atunci marele Apostol Petru a īnceput a se ruga īn auzul tuturor, zicīnd: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arata īnselaciunea acelui vrajitor, ca sa nu sminteasca popoarele, care cred īn Tine!" Apoi iar a strigat, zicīnd: "Voua, diavolilor, va poruncesc, īn numele Dumnezeului meu, sa nu-l purtati mai mult, ci sa-l lasati acolo īn vazduh unde este acum!"
Atunci diavolii cei certati de apostol, īndata au fugit de la Simon prin vazduh si ticalosul vrajitor a cazut jos, precum odinioara a cazut diavolul cel lepadat din cer, si astfel i s-a sfarīmat tot trupul. Poporul, vazīnd acestea, a strigat multa vreme, zicīnd: "Mare este Dumnezeul propovaduit de Petru. Īn adevar, nu este altul decīt Dumnezeul cel adevarat!"
Vrajitorul cazīnd, desi se zdrobise foarte rau, era īnca viu, dupa rīnduiala lui Dumnezeu, ca sa cunoasca neputinta si ticalosia sa cea diavoleasca, sa se umple de rusine si sa īnteleaga puterea lui Dumnezeu cel Atotputernic. El zacea sfarīmat pe pamīnt, suferind dureri cumplite īn toate madularele si fiind de rīs la tot poporul; iar a doua zi si-a lepadat raul si spurcatul sau suflet, dīndu-l īn mīinile diavolilor, ca sa-l duca la tatal lor, satana. Sfīntul Petru, dupa caderea lui Simon, stīnd la un loc īnalt si facīnd semn cu mīna poporului, care striga, sa taca, a īnceput a-l īnvata cunostinta adevaratului Dumnezeu; si vorbind mult catre dīnsii, pe cei mai multi i-a povatuit la credinta crestineasca.
Īmparatul Nero, aflīnd de moartea cea rusinoasa a prietenului sau, s-a mīniat pe Sfīntul Apostol Petru si voia sa-l ucida. Dar acea mīnie si rautate īmparateasca nu s-a savīrsit īndata asupra Sfīntului Apostol, ci dupa cītiva ani, dupa cum spune Sfīntul Simeon Metafrast.
Dupa moartea lui Simon vrajitorul, Sfīntul Petru n-a mai stat mult īn Roma (Deci zadarnica este credinta papistasilor, caci Sfīntul Petru a fost 25 de ani episcop al Romei, credinta pe care-si sprijina ei primatul papal), ci, luminīnd pe multi prin Sfīntul Botez, le-a facut biserica si, punīndu-le pe Lin episcop, s-a dus īn Parachin, unde a pus episcop pe Epafrodit, altul, nu cel dintīi. Dupa aceea s-a dus īn Sirmia, cetatea Spaniei, de unde, punīnd episcop pe Epenet, s-a dus īn Cartagina, cetatea Africii. De acolo, sfintind episcop pe Crescent, s-a dus īn Egipt, īn cetatea cea cu sapte porti, care se numeste Teba, punīndu-l episcop pe Ruf, iar īn Alexandria l-a pus episcop pe Marcu Evanghelistul. Apoi s-a dus īn Ierusalim, avīnd descoperire despre Adormirea Preacuratei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.
Deci, dupa aceea s-a īntors iarasi īn Egipt. Apoi, trecīnd Africa, s-a dus la Roma si de acolo la Mediolan (Milan) si la Fotichin, din care, punīnd episcopi si preoti, s-a dus īn Britania. Acolo, petrecīnd multa vreme si aducīnd multe popoare la credinta īn Hristos, a vazut pe un īnger, care i s-a aratat, zicīndu-i: "Petre, s-a apropiat vremea ducerii tale din viata aceasta; deci, se cade sa te īntorci la Roma, unde, suferind moarte pe cruce, vei lua rasplatire dreapta de la Domnul nostru Iisus Hristos". Petru, multumind lui Dumnezeu de aceasta, a mai zabovit cīteva zile īn Britania, īntarind Bisericile, punīnd episcopi, preoti si diaconi. Iar īn al doisprezecelea an al īmparatiei lui Nero, s-a īntors īn Roma. Aici a pus episcop pe Clement, īn ajutorul ocīrmuirii bisericesti, care se lepada si nu voia un jug ca acela. Īnsa Clement, plecīndu-se cuvintelor Apostolului Petru, si-a plecat grumazul sub jugul lui Hristos si, īmpreuna cu īnvatatorul sau si cu ceilalti barbati, trageau caruta cuvīntului lui Dumnezeu. Deci, īn Roma multi barbati si femei, din cei de bun neam si prealuminati si chiar din rīnduiala senatorilor, s-au luminat cu Sfīntul Botez si astfel au īmbratisat religia crestina.
Īmparatul Nero avea doua femei frumoase, pe care le iubea mai mult decīt pe celelalte femei ale sale. Ele, primind sfīnta credinta, s-au īntarit īn viata cea curata si nu voiau sa se supuna vointei īmparatului care era patimas. Dar el, fiind fara de rusine īn pofte si nesatios īn fapte necurate, s-a mīniat asupra Bisericii credinciosilor, dar mai ales asupra Apostolului Petru, care era pricinuitorul īntoarcerii la crestinism si la viata cea curata a celor doua femei ale sale. Aducīndu-si aminte, pe līnga aceasta, si de moartea lui Simon vrajitorul, care īi era prieten bun, cauta pe Petru ca sa-l ucida.
Aici Eghisipos, istoricul bisericesc cel mai sus pomenit, scrie: "Pe cīnd Sfīntul Petru era cautat spre ucidere, l-au rugat credinciosii sa se ascunda si sa iasa din Roma, pentru folosul multora. Dar Petru n-a voit sa faca aceasta, ci dorea sa patimeasca si sa moara pentru Hristos. Poporul credincios, plīngīnd, ruga pe apostol sa-si pazeasca viata atīt de trebuincioasa Sfintei Biserici, care se īnviforeaza īn mijlocul primejdiilor de valurile necredinciosilor. Deci, vazīnd Sfīntul Petru lacrimile turmei celei cuvīntatoare a lui Hristos, a fagaduit sa iasa din cetate si sa se ascunda; iar noaptea, facīnd soborniceasca rugaciune si sarutīnd pe toti, a plecat singur. Pe cīnd era la portile cetatii, a vazut īnaintea sa pe Mīntuitorul Hristos venind catre cetate; iar Petru, īnchinīndu-se Lui, I-a zis: Doamne, unde mergi? Raspuns-a Domnul: Ma duc īn Roma, ca iarasi sa ma rastignesc!
Zicīnd Domnul acestea, S-a facut nevazut. Petru, minunīndu-se, a cunoscut ca Hristos, patimind pentru robii Sai, ca īntru adevaratele Sale madulare, voieste ca si cu trupul sa patimeasca īn Roma. Deci, s-a īntors iarasi īn biserica si a fost prins de catre ostasi, care l-au dat spre moarte.
Sfīntul Simeon Metafrast povesteste, ca nu a fost prins numai Sfīntul Petru singur, ci si multi credinciosi, īntre care erau si Clement, Irodion si Olimp. Pe acestia, tiranul Nero i-a osīndit la taiere cu sabia, iar pe Sfīntul Petru, la rastignire. Luīndu-i ostasii pe toti, i-a dus la locul de moarte. Pe Clement, iertīndu-l, l-au lasat īn pace, ca pe unul ce era rudenie īmparateasca, iar pe Irodion si Olimp, care venisera cu Sfīntul Petru īn Roma, i-au ucis cu sabia si īmpreuna cu ei au taiat si o multime de credinciosi. Sfīntul Petru a rugat pe rastignitorii sai sa-l rastigneasca cu capul īn jos si nu drept, cinstind īntru aceea pe Domnul sau, Care de voie S-a rastignit pe cruce, ca sa nu semene Aceluia īntru rastignire, ci sub picioarele Lui sa-si plece capul.
Astfel s-a sfīrsit marele Apostol al lui Dumnezeu, Sfīntul Petru, prin moarte pe cruce, preamarind pe Dumnezeu, pentru ca din pricina piroanelor din mīini si din picioare, suferea multa durere si fara de prihana si-a dat sufletul īn mīinile lui Dumnezeu, īn 29 de zile ale lunii iunie. Sfīntul Clement, ucenicul Sfīntului Petru, cerīnd trupul apostolului, l-a luat de pe cruce si, īnvelindu-l, a chemat pe credinciosii care ramasesera si pe arhierei si l-au īngropat cu cinste. Asemenea si trupurile Sfintilor Irodion si Olimp, care au patimit cu el, si pe ale celorlalti credinciosi, īngropīndu-le cu cinste, au slavit pe Hristos Dumnezeul, īmpreuna cu Tatal si cu Sfīntul Duh īn veci. Amin.